Cum să faceți ca promisiunile familiei dvs. pentru Anul Nou să nu fie uitate

Promisiunile pentru Anul Nou sunt o idee minunată … în ianuarie. Apoi aflați despre o persoană – care este întotdeauna prietenul unui prieten – care și-a ținut promisiunea. Este august și arată uimitor. Și apoi apare senzația de vină. Nu contează, se poate întotdeauna și la anul. *Și povestea se repetă* Cum v-ați putea gândi să faceți asta împreună cu toată familia? Nu vă este bine?!

Dar, din nou, promisiunile făcute ca familie au un avantaj imens față de orice altă promisiune pe care ați făcut-o vreodată. Și anume sprijinul neclintit și necondiționat. Iată câteva sfaturi pentru a-i face pe toți să nu se abată de la drum … cât puteți și dvs. de bine.

1. Simplificați

Obiectivele prea ambițioase sunt tentante în acea nebunie de Anul Nou. Schimbarea dramatică a obiceiurilor și a comportamentului este dificil de menținut, în special pentru copii. Suntem siguri că știți exact la ce ne referim. Faceți schimbarea mai ușoară, împărțind obiectivele în pași realizabili.
Un pas către a adopta o dietă mai sănătoasă ar putea fi o gustare zilnică suplimentară de fructe. Simplu. Stabiliți acești pași mai mici ca familie, fiți creativi și alegeți ceva ce se îndeplini!

2. Jucați-vă

Jocurile sunt folosite cam peste tot și dintr-un motiv bun. Funcționează. Ați încercat vreodată să numărați invers de la 5 pentru a vă face copilul să facă … orice? Sarcina s-a transformat deja într-un joc. Puteți menține întreaga familie implicată transformând promisiunea într-un joc.
Jocul ar putea fi un simplu clasament pentru a urmări progresul tuturor. Decideți împreună recompensele la început și faceți tot posibilul pentru a le menține.

Cel mai important sfat: Promisiunea este de a petrece mai mult timp de calitate împreună ca familie? Puteți încerca aplicația DinnerTime (este gratuită) pentru ore de masă neîntrerupte. Suspendă orice activitate de pe telefoane pe perioada de timp stabilită pentru zero distrageri.

3. Identificați

Este suficient să fiți părinte, profesor, terapeut, sprijin și prieten (puteți continua această listă când aveți timp) deopotrivă fără a fi nevoie să preluați rolul de îndrumător motivațional pentru întreaga familie, de asemenea. Încercați să preluați pe rând greutatea de pe umerii unei singure persoane.
În fiecare săptămână, alegeți un membru al familiei care să-i încurajeze pe ceilalți și să-i întrebe ce mai fac. Ați puteți crea împreună o insignă pentru a-l distinge pentru acea perioadă și a-i reaminti ce rol ar.

4. Justificați

De ce ați ales această promisiune ca familie? „De ce”-urile dvs. vă motivează pe dvs., dar cum rămâne cu ceilalți? În loc să le spuneți celor din familie doar ce schimbări vor fi făcute, ajutați-i să înțeleagă „de ce”.
Un exemplu ar putea fi să vă duceți copii la o sesiune educativă și distractivă despre motivul pentru care a mânca sănătos reprezintă o alegere bună. Adesea, atunci când copii află mai multe despre un subiect, sunt motivați să urmărească ei înșiși obiectivele.

5. Ridicați în slăvi!

Viața de familie nu este deseori descrisă ca fiind fără probleme … Deci, fiecare mică victorie ar trebui să fie sărbătorită. Stabiliți obiective intermediare și sărbătoriți-le cu activități plăcute pentru toți (dar încercați să nu faceți pași înapoi! Si anume nu sărbătoriți adoptarea unei alimentații sănătoase cu alimente nesănătoase). Ați putea să vă faceți timp să petreceți o seară vizionând filme împreună, de exemplu.

Electrocasnice care nu implică dramatism

Uneori viața devine melodramatică. Din fericire, cel puțin aparatele electrocasnice Gorenje Simplicity sunt complet lipsite de complicații, au un aspect elegant și curat, oferă utilizatorilor o experiență impecabilă și un raport eficiență/cost uimitor:
  • Tehnologie adaptivă care recunoaște nevoile sau obiceiurile utilizatorului
  • Programele automate oferă rezultate perfecte de fiecare dată
  • Comenzile intuitive dintr-un singur pas asigură ușurința utilizării atât pentru utilizatorii experimentați, cât și pentru cei începători
Disponibile în negru sau alb, culorile clasice care nu se demodează niciodată.Citește mai mult
Partajează:

S-ar putea să vă mai placă să citiți